Că tot se apropie alegerile

scris de | luni, 26 martie 2012, 00:22 | 1 comentariu

Nu ştiu voi cum faceţi de nu vă plângeţi de oraşul acesta, însă eu nu am cum să rămân indiferent. Nu de alta, dar zilnic iau la picior Republicii de la Supermarket Total la podul ce duce spre centru şi Mihai Eminescu de la Casa Cărţii la liceu (asta dacă nu ocolesc pe Dornelor şi Gării) şi zău, parcă mi se arată doar mie de văd toate aspectele „întunecate” ale oraşului. Cum să nu observi boschetarii ce se perindă, în fiecare zi, pe lângă cazino, ţiganii ce produc sute de decibeli şi ronţăie seminţe pe băncile de pe Republicii sau deşeurile proaspăt adunate la picioarele podului Franz Joseph??

Să nu mai vorbesc de cele două gropi, cliente vechi ale vehiculelor ce au ghinionul de a circula pe varianta oraşului, amplasate strategic exact în dreptul trecerii de pietoni ce dă spre centru (dinspre pod), aspectul total neîngrijit al pietonalului de pe Luceafărului sau mormanele de gheaţă rămase netopite la umbra librăriei. Să nu mai vorbesc de şuroaiele de apă formate pe zona de beton dintre stradă şi spaţiul dedicat pietonilor; nu e un lucru tocmai observabil, însă dacă e să parcheze vreo maşină pe acolo, să vezi cum scoţi două, trei înjurături.

Şi toate astea doar înainte de a intra la liceu. „Distracţia” începe de abia după ce termin cursurile. De obicei, iau la pas Mihai Eminescu până în dreptul pompierilor, după care traversez calea ferată, iar de pe 22 decembrie mă îndrept spre autogară. Aş aprecia dacă iluminatul public ar fi într-adevăr public, iar scurtătura dintre Dornelor şi 22 decembrie să fie betonată; sau măcar pus puţin pietriş; nu de alta, dar zău de mai ai papuci curaţi după ce traversezi zona. Urmează podul ce duce spre piaţă; ar fi o treabă dacă ar fi consolidat puţin. Totuşi, suntem în comunism mascat în democraţie, dar asta nu înseamnă că nu mă pot simţi în siguranţă în propriul oraş. Cum naveta zilnică urbană mi-o închei la autogară, ce aţi spune dacă s-ar repara şi acolo intrarea?? Mulţi ar aprecia (chiar dacă nu locuiesc în zonă) să nu mai simtă hopurile alea enervante când ies printre plasele de sârmă şi apucă drumul bun simţului occidental.

Jur public în faţa tuturor, că atunci când vor promite candidaţii la funcţia de primar al municipiului soluţionarea problemelor amintite şi le vor şi rezolva, bineînţeles, voi cânta, acompaniat de o chitară, „Crai nou” la uşa de birou a edilului. Domnu` Cioată… şo pe ei!!! Că tot m-am declarat fanul dumitale!!!

Există 1 comentariu publicat la acest articol:

  1. Pingback: Contraste de Vatra Dornei (3) « Ciprian Pardău

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!