Cu ce se mai ocupă cei de la „Salvaţi Cazinoul Vatra Dornei”

scris de | sâmbătă, 31 august 2013, 18:58 | 13 comentarii

salvati cazinoul vatra dornei

La începuturile lor, oamenii care s-au implicat în grupul Salvaţi Cazinoul Vatra Dornei făceau treabă bună; vorbeau de cazino, făceau presiuni asupra celor din primărie şi consiliul local, organizau evenimente pentru a crea o comunitate cât mai mare în jurul unei cauze comune.

Acum au ajuns să aibă aceeaşi soartă ca şi celelalte încercări de a se face ceva cu cazinoul din oraş. Au abandonat cauza iniţială şi susţin probleme care n-au nici o legătură cu ei. De ce să încercăm să facem o treabă bună vis-a-vis de problema cu care am pornit la drum, când putem să susţinem păstrarea Roşiei Montane în sărăcie şi moarte rezervată?

Există o alegere morală pe care o face fiecare român atunci când aude de exploatarea Roşiei Montane; fie alege să fie pro, fie contra. Din păcate, majoritatea rămân cu aceeaşi alegere chiar şi după ce li se explică de ce ar fi bine ca România să devină cel mai important producător de aur al Europei!

Prima dată când am auzit de Roşia Montană, eram de părere că ar fi mai bine să nu fie exploatată, că o zonă cu iarbă verde şi case în paragină poate atrage turişti. Dar pe parcurs mi s-a explicat că ar fi bine să se întâmple ceva bun pentru oamenii de acolo, am citit părerile unor oameni din domeniu şi care pot emite păreri relevante şi-am băgat la cap.

Există 13 comentarii publicate la acest articol:

  1. IOANA A

    Evident! Oare de ce nu mă miră?! Ai aceasși părere „foarte bine documentată” ca toți blogării din lista ta. Păcat! Persoana care te lauzi a fi si care încearcă mereu să schimbe ceva să nu fim în același rahat și corupție și peste 10, 20, 30 de ani nu ar trebui să suțină proiectul de la Roșia Montană! Mai încearcă cu documentarea. Macăr în noaptea asta. Eu zic că merită!

  2. IOANA A

    Roșia Montană este un sit istoric demn de UNESCO. Ei ne vor, noi de ce nu?
    http://www.youtube.com/watch?v=CZvJmXJfruo

    Plus că nu e vorba de exploatarea aurului în mare parte, ci de modul în care se face acest lucru, pericolele care există, minciunile și gogoșile care ni se vând, durerea la bască pentru ceea ce înseamnă patrimoniu, istorie, mediu, tradiție, și putem tot continua. Ce însemnăm noi ca popor pentru cei care ne conduc.

    Cu aprobarea proiectului de la Roșia Montana se creează un precedent pentru orice altă măgărie pe care vor să o facă cei cu bani. La fel va putea fi vândut și cazinoul din Vatra Dornei! Ce-i mai oprește? Cine? Asta ne dorim?

    1. Ciprian blogger

      Nu aşa spuneau şi cei care militau pentru Hala Matache?
      Legat de Roşia Montană, de unde ştim că ăia nu o să facă treabă bună?

  3. IOANA A

    La cantitatea de dinamită pe care o vor folosi, sigur vor face o groapă bună!

    De pe lună se va putea vedea.. și astă sigur nu e un lucru pozitiv. Patrimoniu nu va mai exista acolo. Nici o casă și nici o galerie nu are cum să rămână în picioare în urma exploziilor, dar și a trepidațiilor ce vor urma odată cu transportarea întregului volum excavat (munți întregi) cu toate utilajele speciale. Dar hai să tot vorbim…

    Și da, Hala Matache a fost o bătălie pierdută, dar lucrurile ar trebui să ne înfurie și mai tare să nu acceptăm din nou genul acesta de spălarea minții.

    1. Alex C

      Mai multe poziții ale unor specialiști în domeniu, împotriva proiectului.

      Academia Română
      http://www.acad.ro/rosia_montana/pag_rm04_decl.htm
      http://www.acad.ro/rosia_montana/pag_rm06_decl0227.htm
      http://www.acad.ro/rosia_montana/pag_rm03_pv.htm

      Ordinul Arhitecților din România
      http://www.oar-bucuresti.ro/anunturi/2010/09/01/b/

      Europa Nostra – organizație internațională
      http://www.europanostra.org/rosia-montana/

      ICOMOS – International Council on Monuments and Sites
      http://simpara.ro/ICOMOS-2011-368.htm
      http://www.rosiamontana.ro/img_upload/472936e3bca2bc61045730fbb1869240/ICOMOS3.pdf

      Uniunea Arhitecților din România
      http://www.uniuneaarhitectilor.ro/scrisoare-deschisa-pentru-salvarea-sitului-roia-montana.html

      Asociatia Ad Astra a oamenilor de stiinta romani
      http://www.ad-astra.ro/posts/view_post.php?post_id=1747

      ASE
      http://www.rosiamontana.org/sites/default/files/raportrosia-ASE-2010.pdf

      și multe alte organizații internaționale și naționale

      Deci niște păreri avizate, obiective, documentate, ale unor oameni specialiști în domeniu. Toți se opun proiectului cu o mulțime de argumente contra.

      Și o paralelă cu Cazinoul din Vatra Dornei nu ai cum să nu o vezi. La Roșia sunt sute de clădiri de patrimoniu, care sunt lăsate în paragină (de o companie privată). La Vatra Dornei este o clădire lăsată în paragină (de o autorități, de biserică, etc.).

      Ambele localități ar avea de câștigat dacă politicienii ar lucra pentru cetățeni, nu pentru propriul buzunar.

      Iar pt. ambele localități soluția turismului, ar genera pe termen lung multe avantaje și multe locuri de muncă.


      Vezi exemplu Rîmetea, județul Alba, la câțiva km distanță de Roșia Montana. O fostă localitate minieră, care a avut curajul de a alege drumul turismului și acum abia mai găsești un loc de cazare.


      Ai putea să te documentezi un pic mai bine, înainte să postezi. :)

  4. Adev.C

    Varsta isi spune cuvantul…naivitate exagerata…Fa-ti timp 10 min si urmareste video-ul din link-ul de mai jos, poate chiar o sa BAGI LA CAP…

    youtube.com/watch?v=e3q6X6pNruY

  5. pozedecat

    Atentie, la mine nu este proiectul ci nota de fundamentare! Eu mai repet, spunand acelasi lucru, afirmand iar din nou, ca Luxemburg si Elvetia sunt printre cele mai bogate tari din lume desi n-au niciun fel de resurse minerale si nici macar iesire la mare la capatul celui mai important fluviu din Europa. Noi suntem cei mai saraci din EU pentru ca Rromania are un principiu: „sa mancam si sa bem azi pana cadem sub masa ca maine nu se stie …” Rosia Montana nu e cu nimic diferit. Sa papam tot in 10 ani si sa lasam copiilor nota de plata. Despre asta este vorba in primul rand. Turismul este o chestiune secundara pe langa identitatea nationala autentica ce s-ar pierde prin patrimoniul distrus acolo. Oricum, nici asta nu conteaza la noi prea mult. Iar soarta rosienilor luati ca_comunitate este evaluata exagerat caci nu cred ca sunt ei mai speciali decat cei din Mizil sau chiar din Vatra Dornei. De ce traiesc normalaia de la Rimetea de Alba iar aia din Rosia nu? Si sa vedem cand vor gasi gaze de sist pe sub Vatra Dornei, atunci sa va tineti bine!

    1. Ciprian blogger

      Noi nu avem gaze de şist sub Vatra Dornei, avem ape minerale. Şi nu m-ar supăra ca cineva să le pună în valoare!

  6. Cristina Mauna

    Foarte interesant. La inceput am crezut ca mi se raspunde la intrebare dar vad ca de fapt e réclama la proiectul de exploatare. Multumesc pentru spam dar cred ca ar fi util sa dezbateti asta pe o pagina dedicata Rosia Montana. Cu cazinoul cum ramane?

    1. SCVD

      Semnalul de alarmă se referă la încercarea de a trezi conștiința civică și speranța în rândul dornenilor. Acest lucru se face prin mai multe mijloace și sprijinind mai multe cauze deoarece nu toți rezonăm la aceeași cauză, dar toate împreună alcătuiesc conștiința civică pe care fiecare trebuie să și-o trezească. Nu putem spera că problema noastră se va rezolva fără nici un impediment iar luptând și pentru alte probleme încercăm să facem pași mici în schimbarea mentalității. Nu cred că are sens să protestăm și să ne legăm 10 oameni de ușa bisericii, nu cred că în această fază și pentru acest monument aceasta este soluția.

      Din ce am discutat noi cu reprezentații bisericii, există proiecte, există intenții dar nu avem date concrete și atunci nu vrem să aruncăm povești în aer. Lucrări nu s-au efectuat recent, clădirea e monument clasa A și nu se poate interveni fără proiect și firme autorizate.

      Grupul a organizat o serie de evenimente de prezentare a situației actuale și o încercare de aducere la aceași masă a tuturor responsabililor situației în care se află acum clădirea. Am reușit mai mult sau mai puțin.

      Ne cerem scuze pentru răspunsul întârziat.
      Echipa SCVD.

  7. Cata

    Şi referitor la activitatea oamenilor care au pornit „Salvaţi Cazinoul Vatra Dornei”…să ştii că au mai multe activităţi, nu susţin doar „cauze pierdute”! Unii mai au probleme cu serviciul, alţii cu licenţe şi examene finale, în general activităţi de astea de oameni cu capul pe umeri, activităţi care ulterior vor fi utile şi în cauza pornită de noi. SCVD-ul nu a murit, nu a fost abandonat ci pur şi simplu a trebuit apăsat butonul „pauză” pentru a rezolva anumite probleme. Pertinent, profesional şi de bun simţ era dacă ne-ai fi întrebat pe oricare dintre noi ce se întâmplă cu iniţiativa şi de ce în ultima vreme nu a mai apărut mare lucru. Ori aşa…tu tragi nişte concluzii fără a avea habar ce se întâmplă. Şi asta de ce? Pentru un post pe pagina noastră legat de altă iniţiativă? Dacă tot te consideri un jurnalist în devenire, atunci respectă nişte reguli de bun simţ. Dacă ai nevoie de sfaturi să ştii că te pot ajuta!…nu de alta, dar mi se pare că cine te învaţă, te învaţă cam prost. :)

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!