Hai-hui prin București: ce-am văzut în prima zi

scris de | joi, 10 septembrie 2015, 09:17 | Tu ce părere ai? Hai să discutăm!

Ieri am avut o idee despre cum aș putea cunoaște mai bine Bucureștiul fără să mă folosesc de Google Street, internet, ghid sau tururi organizate, spunând pe blog și facebook că plec din Berceni spre Piața Unirii la o oră anume, iar apoi îi las pe oameni să îmi hotărască traseul prin capitală, spunându-mi ce să văd și pe unde să merg.

Așa că am scris articolul (dacă nu l-ați citit ieri, încă aveți ocazia să-mi mai recomandați locuri de vizitat) puțin după ora 16, iar apoi l-am distribuit pe facebook. Marius Matache mi-a văzut isprava și a dat-o mai departe, Ariel de la Tribul la fel și așa am început să primesc o mulțime de mesaje de la oameni pe care nu i-am cunoscut în viața mea. Mai jos vă spun pe unde am umblat și ce destinaţii am reușit să vizitez.

Pregătirea

Singurul lucru de care m-am îngrijit înainte să plec hai-hui prin București a fost să-mi pun tot ce am nevoie într-un rucsac. Am așezat frumos laptopul, ceva cabluri, o bluză mai groasă în caz de vânt sau ploaie și o sticlă de apă. Singurul lucru pe care l-am căutat pe internet înainte să plec a fost o stație de autobuz în apropiere de locul unde stau zilele astea, ca să am un punct de plecare, iar de acolo am mers doar pe principiul „văd eu ce fac mai târziu”.

De unde am plecat și ce am vizitat

Momentan stau în Berceni, foarte aproape de Bulevardul Constantin Brâncoveanu, undeva pe strada Cetatea Veche. Care sunteți în apropiere de mine sau aţi trecut vreodată pe aici, bănuiesc că știți zona și că ați văzut cel puțin o dată acel Ford Taunus vișiniu, părăsit, de la capătul străzii. Mai jos am bifat destinațiile recomandate de voi pe care le-am văzut în prima zi de recunoaștere a capitalei, fără ca eu să am habar pe unde trebuie să o iau ca să ajung în locurile recomandate de voi.

Călătoria în sine

La ora 17:00 am ajuns în stația Lamotești, de unde am luat autobuzul 141 până la Eroii Revoluției. Singurele persoane care au urcat de acolo am fost eu și o doamnă cu două sacoșe goale în mână. Poate, și sper, că mergea spre piaţă. Am înțeles că trebuie să folosesc doar prima dată cardul acela cu o săptămână de călătorii cu orice mijloc de transport de la suprafaţă, cât să se activeze, pentru ca mai apoi să nu mă trezesc cu probleme în timpul unui control. Din staţia din care am plecat, normal trebuia să ajung până la Piața Unirii cu autobuzul, dar nu știam că trebuia să urc în 116. Așa că aventurile au început destul de devreme.

Am coborât la Eroii Revoluției pentru că aveam impresia că autobuzul întoarce cumva și am luat-o pe jos pe unde m-am gândit eu că e mai bine, până am ajuns la Colegiul Gheorghe Șincai. Căutam o stație de autobuz în apropiere, așa că am zis să întreb un domn pe la vreo 50-60 de ani ce mașină trebuie să iau spre Piața Unirii, dar spune că nu știe. Ori s-a prins că sunt moldovean și n-a vrut să-mi spună din principiu, ori n-a vrut să-mi spună pur și simplu. Sau poate erau prea multe de explicat. Oricum ar fi fost, văzând că nu vine nici un autobuz în vreo 15 minute, am luat-o pe jos spre Unirii.

turnul_baratia

Undeva, în loc să țin drumul drept, cum am aflat mai apoi că trebuia să fac, am intrat pe o străduță, văzând o Skoda 105 S, iar de acolo m-am pierdut și am ajuns direct la Universitate. Când am ajuns acasă, m-am uitat pe hartă, dar nu mi-am putut da seama pe unde am luat-o de am ratat Piața Unirii. Cred că am ajuns pe Bulevardul Mircea Vodă, de unde am luat-o spre Piața Sf. Vineri și am trecut pe lângă Turnul Bărăția (destinație recomandată de voi).

Văzusem Intercontinentalul și știam că trebuie să fie și altceva acolo. În drumul meu am trecut și pe lângă Spitalul Colţea, iar aici trebuie să menționez că și tata și-a pus amprenta la renovarea clădirii de acum câţiva ani. Fiind tâmplar, a realizat o parte din geamurile de pe fațada dinspre strada Slănic. Mi se pare incredibil să știu că cineva din familia mea a contribuit într-un asemenea fel la renovarea unui monument istoric.

Cam pe la 18:20 eram ajuns în fața Teatrului Național (recomandare), pe scările căruia mi-am tras sufletul vreo 15 minute. Am aruncat o privire înăuntru prin ferestrele uriașe și pot spune că renovarea a adus un plus de modernitate Teatrului, cu toate că erau o mulțime de voci online care spuneau acum ceva timp că renovarea a distrus o parte din farmecul zonei și al clădirii.

Am trecut prin pasaj și am ieșit la Universitatea din București (recomandare), vizavi de locul unde eram, pe lângă care am trecut în drumul meu spre Calea Victoriei (recomandare). Nu știu exact de unde am intrat pe Calea Victoriei, dar am reușit să văd și Cercul Militar Național, Hotelul Capitol, Teatrul Odeon, Teatrul de Revistă și Cazinoul Grande Vie, care arată într-un mare fel și dau un farmec aparte zonei. Nu degeaba se zice că e printre cele mai frumoase străzi din București.

calea_victoriei_bucuresti

universitate_bucuresti

Pe Calea Victoriei am văzut o grămadă de străini. La un moment dat aveam nevoie să aflu cum ajung în Centrul Vechi de lângă Cercul Militar și am întrebat o persoană care se dovediseră a fi din Olanda.

Mergând spre Centrul Vechi am ajuns pe strada Eugeniu Carada, chiar lângă Banca Națională a României și ruinele Hanului Ștefan Vodă. Mi s-ar fi părut mai interesant ca ruinele să fie înconjurate de plexiglas și să poţi coborî și plimba printre ele. Însă chiar și așa mă bucur că mi-ați recomandat zona și că am avut ocazia să le văd. Am uitat de Centrul Vechi în încercarea de a privi cât mai mult clădirile și am luat-o spre Palatul Parlamentului. Cineva îmi spusese că trebuie să o iau spre Cocor, iar apoi să fac dreapta de la intersecția mare, iar de acolo n-am cum să-l ratez. Ei bine, l-am ratat. Dar l-am găsit până la urmă după m-am plimbat o grămadă pe lângă Dâmboviţa și am trecut pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Pe facebook vă spuneam că a fost ultima destinație pe care aveam de gând să o caut, dar mi-am amintit apoi de Centrul Vechi și n-am vrut să îl ratez. Între timp m-am întâlnit cu un vechi prieten și a mers să îmi arate el zona istorică a capitalei. La un moment dat ne-am oprit la o terasă, la St. Patrick Irish Pub, despre care o să vorbesc într-un articol viitor și o să vă spun și ce am băut și mâncat bun acolo.

Pe la 21:40 am zis că o iau ușor spre casă, numai bine prind un metrou până la Constantin Brâncoveanu, un autobuz o stație sau două până aproape de strada Cetatea Veche și am terminat cu prima zi. Numai că planul nu a mai funcționat atât de bine când am ajuns în dreptul intrării în Cărturești Carusel, ceea ce n-am putut rata. Mai ales că citisem cândva despre locul de față și am zis că-mi fac 10 minute să intru. Ei, ca să vezi, am ieșit după jumătate de oră. Dacă ești fanul discurilor sau al colecțiilor de filme pe dvd, subsolul e perfect pentru tine. Dar și pentru mine. Cred că am văzut toate discurile pe care le aveau puse la vânzare, iar din toate filmele românești puse la vânzare, eu le văzusem pe toate, iar o parte le și am pe dvd în colecţie. Arată într-un mare fel expuse în bibliotecă.

albume_carturest_carusel

Când am ieșit din Cărturești, am și dat de tipul ăsta, care cânta coveruri celebre. Eu am prins doar „Let her go”, de la Passenger și care a sunat într-un mare fel. Din video nu reiese atmosfera aproape deloc și nici grupul mare de oameni nu se vede, dar ceea ce contează cu adevărat este felul cum s-a simţit el.

Am prins probabil ultimul metrou de la Unirii, iar la cât de obosit am fost după kilometrii făcuți pe jos prin capitală, am uitat unde trebuie să cobor și m-am trezit la Sudului, cu o stație după Brâncoveanu. Am ieșit la suprafață, iar autobuze niciunde. Așa că am mai făcut vreo doi sau trei kilometri pe jos până pe Cetatea Veche. Să mai spun că am dormit până la 13:00 a doua zi?

Din toate recomandările primite, mai am de ajuns la Cotroceni, Grădina Botanică, Muzeul de Istorie, Arcul de Triumf, Ateneul Român, Piața Victoriei, Cartierul Evreiesc, Muzeul Antipa, Muzeul Satului, Strada Xenofon, Strada Racoviță și Grădina Eden.

Așadar, urmează cât de curând o parte a doua pentru experiența trăită azi.

Pe final de articol

Am avut impresia că bucureștenii nu mai apreciază locul în care trăiesc și nici măcar nu mai privesc locurile pe lângă care trec. Cât m-am plimbat hai-hui ieri, preţ de aproape 8 ore, am stat cu ochii numai pe pereţi. Așa am și găsit o grămadă de plăcuţe puse pe ziduri, mesaje scrise cu graffiti și o mulţime de elemente arhitecturale incredibile. Nu mai priviţi în jos mereu și uitaţi-vă pe unde mergeţi, pentru că rataţi multe locuri frumoase, iar după o perioadă ajungeţi să spuneţi că în Bucureștiul ăsta nu mai aveţi ce vedea sau unde merge.

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!