Lipsa de susţinere

scris de | vineri, 15 noiembrie 2013, 20:45 | 6 comentarii

Treceam în revistă toate momentele frumoase pe care mi le-a adus blogul, ciclismul şi fotografia de-a lungul ultimilor 3 ani şi n-am putut să nu observ că majoritatea reuşitelor au fost lipsite de susţinerea părinţilor mei. Chiar dacă am 17 ani şi ar trebui să fiu îndemnat la cât mai multe activităţi care să îşi pună amprenta asupra mea şi care să mă ajute să îmi dau seama ce îmi doresc să fac în viaţă.

Când am hotărât să trec de la săpunieră la un aparat foto serios, cu riscul de a fi zero în fotografie, eu am fost singurul care a pus banii pentru un DSLR şi 2 obiective. Părinţii doar m-au felicitat atunci am reuşit să devin colaborator al unei grupări de presă şi să încep să scriu articole în ziar.

Pe blog scriu de 3 ani. Ştiu că multora nu le vină să creadă că la 14 ani eram capabil să împart un text în paragrafe, să-i dau un titlu şi să fiu coerent în idei, dar o făceam. După toţi anii de scris pe un monitor cu tub, am ajuns să fiu blogger oficial al unui festival internaţional de film şi fotografie ajuns la ediţia a 33-a. Ai mei încă sunt de părere că am mers acolo doar pentru a vedea filme pe un ecran mai mare decât tv-ul din sufragerie.

Mulţi vor fi de părere că ce am scris mai sus e doar laudă nesimţită, fără o idee din care se poate învăţa, dar nu sunt singurul care face ce-i place fără pic de susţinere din partea familiei. Eu nu vreau să fiu un exemplu, pentru că sunt la fel ca oricine. Lipsa de susţinere e un picior luat în fund, dar tot reuşesc să pun umărul la crearea unui club de fotografie în Vatra Dornei şi să muncesc la proiectul foto pe care mi-l propun în viitorul apropiat.

Există 6 comentarii publicate la acest articol:

  1. cristi

    Salut, eu nu pot decat sa te felicit… si ca trebuie sa faci cea ce-ti place in viata… Asa, ceea ce vei face vor fi lucruri de calitate. Stiu ce inseamna sa nu fii sprijinit… este ceva care simti ca te tine pe loc… dar trebuie sa lupti si treci peste. Poate intr-o zi va fi cineva sa o faca sau poate nu o sa mai ai nevoie! Cine stie ce ne ofera viata. Oricum, continua sa faci ce-ti place. Mie imi place cum scrii! Succes si felicitari.

    1. Ciprian blogger

      E şi vârsta care contribuie aici. Se vede diferit din punctul meu de vedere, faţă de al tău.

    2. cristi

      Nu,Ciprian,eu nu am sustinere de la nimeni acum (pot spune ca pana acum 9 ani poate am am avut un asa zis sprijin din partea mamei mele,dar de 7 ani pe ea am pierdut-o din pacate,chiar in momentul cand „am luat viata in piept adica am terminat scoala si am luat primul salariu si am inceput sa-mi fac un rost in viata,iar acum dupa multe sacrificii am ajuns sa fiu dat afara din casa de propiul parinte(tata) si nevoit ca la 36 de ani sa stau cu chirie impreuna cu sotia si baietelul meu de 6 ani…..si acum ma lupt din nou sa-mi iau o locunta…si nu avem pe nimeni sa ne ajute….de aceea iti spun sa mergi inainte pt. ca stiu cum este sa nu ai nici un sprijin…..si sa treci peste asta…
      ..numai bine si mult succesc….. continua sa faci ce-ti place tie cel mai mult…..stiu ca este greu,dar nu te da batut.

    3. Ciprian blogger

      @Cristi, eu nu m-am referit la susţinerea materială, ca-n cazul tău. La tine e vorba de locuinţă, de lucruri mult mai grave, la mine pur şi simplu e problema de o anumită tipologie de părinţi: şi anume cei care susţin moral doar atunci când consideră ei că e nevoie!

  2. cristi

    da,stiu..am trecut si eu la varsta ta…prin acele sentimente,…. o sa le intalegi mai tarziu……si acum pot spune ca era normal,datorita ca,asa cum a zis si tu,diferentei de varsta…eu am rama uimit ca la tinerii de varsta ta( in mare parte din ei)….isi irosesc timpul cu prostii,pe cand tu faci cu totul alceva( si am ramas uimit ce.)…oricum mie imi place si de acea te-am felicitat.

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!