Miercurea fără cuvinte – Tehnologia unor vremuri trecute

scris de | marți, 28 februarie 2012, 22:47 | 30 comentarii

Salutare, dragi cititori. Ştim cu toţii cât de mult a însemnat, înseamnă şi va însemna tehnologia în vieţile noastre; navigăm pe internet cu ajutorul computerului, vorbim cu prietenii cu ajutorul telefonului, ne preparăm cafeaua la aparat, mergem la servici cu maşina, iar exemple se pot da la nesfârşit. Tehnologia a ajuns mai mult un mod de viaţă, decât un simplu ajutor în uşurarea unor anumite activităţi. O cunoaştem atât de bine, încât este mai plauzibil să ne rătăcim în propria casă decât să nu ştim să utilizăm un telefon, de exemplu.

Însă, mă întreb, câţi dintre noi ştiu cum se prezenta tehnologia în timpul celor două Războaie Mondiale, dar şi înaintea acestora? Probabil nu mulţi. În acest scop am ales să vă prezint următoarele fotografii (sursa):

Radioul şcolar, 1920: Fotografie realizată în Washington DC. Prezintă o parte din echipamentul cu ajutorul căruia se transmiteau anumite mesaje pe holurile liceelor sau şcolilor din acele timpuri:

Aparat, 1924: Fotografie realizată în Washington DC. Îi prezintă pe doctorul David Todd şi J.F. Jenkins, manipulând unul dintre aparatele care, cel mai probabil, nu lipseşte din buzunarul nimănui:

Valiza wireless, 1924: Fotografie realizată în Washington DC. Îl prezintă pe Brent Daniel (directorul Radio Laboratory of the Bureau of Standards at Washington), alături de primul portabil. Valiza era alcătuită din şapte tuburi, baterii, antenă, microfon şi alte lucruri necesare funcţionării:

Redacţia unei publicaţii scrise, 1920: Fotografie realizată în Washington DC. Prezintă redacţia Comitetului Naţional Democratic:

Sortator, 1919: Fotografie realizată în Washington DC. Negativul aparţinând Companiei Naţionale de Fotografie. Prezintă unul dintre aparatele menite să sorteze cutii de diferite dimensiuni:

Centrală telefonică, 1922: Fotografie realizată în Washington DC. Negativul aparţine Companiei Naţionale de Fotografie. Prezintă centrala telefonică a firmei Chesapeake & Potomac Telephone Co.:

În loc de încheiere, aş dori să vă adresez următoarea întrebare: Credeţi că tehnica de astăzi a ajuns să fie atât de avansată încât să nu o mai putem folosi?? Lăsaţi-vă părerile în secţiunea de comentarii, iar cel mai frumos răspuns va fi premiat. Cu ce? Ei bine, e surpriză!! O miercure cât mai plăcută vă doresc!!

Există 30 comentarii publicate la acest articol:

  1. LOLITA

    Originala ideea! Tehnologia de astazi a ajuns sa fie avansata intr-adevar, pentru unii, cum ar fi bunicii sau chiar parintii nostri, mai greu accesibila, dar nu pot spune daca ne-a usurat viata sau uneori doar ne-a complicat-o… Evident ca sunt aspecte tehnologice care ne-au facilitat accesul la informatii, cum ar navigarea internetului si ne-au ajutat sa evoluam, dar sunt unele instrumente tehnologice care doar ne-au complicat existenta si ne-au facut dependenti de ele. Parerea mea! :-)
    O zi excelenta!

  2. Ciprian Pardău

    Draga Carmen, sincer, cand am inceput sa redactez continutul articolului, ma gandisem sa scriu doar cateva cuvinte in care sa va urez o miercure placuta, insa cand am terminat, m-am crucit la cat de mult scrisesem. Imi pare rau! O seara placuta!

  3. Anonymous

    Salut Ciprian !
    În articol ai prezentat mai multe creaţii tehnice , aparatură tehnică. Apoi în întrebare ai folosit termenul tehnologie. Tehnică şi tehnologie sunt termeni complet diferiţi .
    – TEHNOLOGÍE, tehnologii, s. f. 1. Știință a metodelor și a mijloacelor de prelucrare a materialelor. 2. Ansamblul proceselor, metodelor, operațiilor etc. utilizate în scopul obținerii unui anumit produs. – Din fr. technologie.
    – TÉHNICĂ ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor și a mijloacelor de muncă, perfecționate în cursul dezvoltării istorice a omenirii, care permit obținerea de bunuri materiale. 2) Ansamblu de procedee și deprinderi folosite într-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicală. 3) Totalitate a mașinilor, mecanismelor și aparatelor aflate în întrebuințare. ◊ ~ de luptă totalitate a mijloacelor de luptă cu care sunt dotate forțele armate ale unei țări. [G.-D. tehnicii] /Deci în întrebare trebuia să foloseşti termenul tehnică.
    Desigur că oamenii au pregătiri profesionale diferite. Utilizarea aparaturii tehnice casnice nu ridică probleme majore – telefon,fier de călcat,radiou,casetofon,dvd,calculator,TV, fierăstrău,cleşte,etc etc. Dar aparatura tehnică ce ţine de domeniul utilajelor tehnologice de producţie, necesită personal calificat,operatori tehnologici.De asemenea când vorbim de utilizarea avioanelor,rachetelor,a sateliţilor, armamentului, etc. Întotdeauna când apare o creaţie tehnică nouă ea se adresează în fond oamenilor. Dar individul uman trebuie să-şi creeze-antreneze deprinderi,abilităţi pentru a le putea utiliza.Deci : totul se învaţă.Învăţăm şi suntem învăţaţi.
    Citeau undeva mai demult că dacă printr-o catastrofă ar dispărea toţi oamenii cu vărsta de peste 14 ani atunci omenirea ar trebui să o ia de la început. Intersant , nu ? Dar aşa e.

    Andrei , Vatra Dornei

  4. SoriN

    INTERESANT SUBIECT!
    Aceste prezentări acoperă perioade mai lungi sau mai scurte de timp, expunând de multe ori obiecte a căror existenţă reală (cum se întâmplă cu majoritatea prototipurilor) şi legătură cu utilizatorul lor rămân obscure pentru noi. După cum scrie Beaune.

  5. Ciprian Pardău

    Salutare, Andrei! In primul rand, iti multumesc pentru completare si pentru textul lung lasat in comentariu. Am modificat intrebare. Mi-a fost de ajutor semnalarea ta.

    In legatura cu ceea ce ai citit in acea carte, cred ca autor are perfecta dreptate. Tineretul reprezinta totul, tehnica, tehnologie etc.

    O seara placuta iti doresc!

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!